Culinaria
Cele mai ieftine
si usor de facut retete.
Home » » SA MANANCI FARA SA TE INGRASI E POSIBIL!!!

SA MANANCI FARA SA TE INGRASI E POSIBIL!!!

Articol de Unknown in 29 iulie 2015 | 10:42



 În epoca celor care aleargă , la figurat, după cure de slăbire, pastile cu efect miraculos siropuri și alte" minuni" descoperite recent, dar și în cea a gurmanzilor, a celor care doresc să mănânce mult și bine, dar fără să se îngrașe,vă lansez provocarea unei rețete spectaculoase care se pliază perfect pe cerințele celor din urmă.
 Este un preparat care se poate servi drept cină târzie, fără a avea efecte adverse de natură fizică sau psihică, ba dimpotrivă.
 Rețeta este , prin urmare, cea a unui tabbouleh raw vegan garnisit cu felii de avocado și de roșie.

 Tabbouleh nu este altceva decât o salată libaneză, ce poate fi făcută în fel și chip, cu ingrediente pe care le aveți la îndemână fără a cere investiție financiară sau de timp.

 Prin urmare vă povestesc acest preparat de-a dreptul delicios

 În frigider, seară fiind, după o zi extrem de solicitantă am găsit conopidă și broccoli. Puteam face conopidă pane și o salată simplă de broccoli, dar nu! Am rupt în buchețele albe și verzi legumele, le-am spălat foarte bine, le-am mărunțit cu un cuțit ascuțit și le-am pus în robotul de bucătărie. 
 Neavând un robot performant cu un bol mare și cu un cuțit vânjos a fost necesară mărunțirea, pentru a ajuta aparatul, dar, dacă aveți bucătăria dotată cu un robot performant, după ce spălați buchetele le puneți direct în vasul acestuia și-l porniți.
 Performant sau nu, al meu , și-a făcut treaba cu brio în circa 40 de secunde.

 La acest moment conopida și broccoli mărunțite arătau precum granulele de sare mare, pe care le-am transferat într-un bol am asezonat după gust ( nimic în plus față de sare și piper), puțin ulei de rapiță ( în cazul meu) și puțin oțet, am amestecat bine cu mâinile de data asta ( sună rudimentar dar e cel mai bine) și le-am lăsat să se odihnească 5 minute.


 Între timp am tăiat avocado, am scos sâmburele lovindu-l puternic cu lama cuțitului și rotind ( prin puternic nu vreau să spun în mod barbar, dar cu forță/ este un lucru ușor de făcut, dacă aveți răbdare să încercați de câteva ori până reușiți), l-am tăiat felii și l-am stropit imediat cu zeamă de lămâie pentru a nu-și schimba culoarea din frumosul verde în neapetisantul maron, am spălat roșia și am feliat-o și pe ea.
 Am transferat tabbouleh în vasul pentru servire, am așezat feliile de avocado și pe cele de roșie de-asupra salatei, am avut câteva nuci braziliene și pecan și o mână de caju mărunțit.
 Au ieșit două porții zdravene, gustoase, apetisante , care au fost savurate de nerăsuflate!

 Lista de ingrediente:
 
 - 1/3 căpățână de conopidă ( de dimensiune medie)
 - 1/3 căpățână  de broccoli ( de dimensiune medie)
 - sare după gust
 - piper după gust
 - ulei de rapiță/măsline
 - oțet
 - un avocado de dimensiune medie
 - zeamă de lămâie
 - o roșie de dimensiune medie
 - nuci/alune la alegere


 
 POFTĂ BUNĂ!
SHARE

Autor Unknown

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu