Mulți vorbesc despre ea printre rafturile magazinelor și , de puține ori, și știu despre ce vorbesc, în majoritatea cazurilor dându-și cu presupusul. De aceea și nu numai vă spun că tapioca este un amidon alimentar extras din rădăcină de Cassava, o plantă originară din nord estul Braziliei, împrumutată, apoi de continentul Sud American și cultivată în prezent în Asia și Africa.
Printre beneficiile consumului de tapioca amintesc punctual: este o sursă de carbohidrați și un aliment extrem de util celor care țin o dietă fără gluten, are un conținut redus de grăsimi, este foarte bogată în acid folic, calciu, fier, fosfor, potasiu, omega 3, ce mai un izvor nesecat de sănătate.
La noi în țară tapioca se găsește în majoritatea magazinelor sub formă de granule ( boabe) , dar există și făină, ceai, chips-uri sau budincă gata preparată din acest amidon alimentar.
Boabele de tapioca găsite la noi sunt opace, precum perlele și au diametrul de 1-2 mm. Ele absorb o cantitate mare de lichid, devenind, în momentul în care sunt gătite , transparente.
Acestea fiind spuse vă propun o rețetă delicioasă de budincă ce poate fi repetată din nou și din nou, atâta timp cât aveți 30 de minute libere.
Budincă de tapioca cu fructe
Am pus tapioca în lapte și am amestecat continuu încă de la început, pentru a evita lipirea boabelor de cratița sau arderea laptelui.
În prima fază amestecați pur și simplu în lapte și credeți că nu se întâmplă nimic, până la 5 minute de la primul clocot, când observați că începe să se îngroașe. Acum este momentul în care, practic, tapioca începe să absoarbă lichid.
Continuați să amestecați, și nu măriți flacăra, pentru a evita să dea în foc. După zece minute de fierbere deja aveți în față o budincă, dar nu vă opriți din fiert și amestecat, căci scoțând câteva boabe din lichid veți constata faptul că sunt încă albe, mate și tari.
Purcedeți, curajos pe drumul amestecării în budincă, trăgând aer în piept, convinși de faptul că rezultatul va fi uluitor.
După 25-30 de minute de fierbere tapioca a devenit transparentă ceea ce indică faptul că este gata de servire. Nu încă totuși!
Luați de pe foc și lăsați să-și domolească temperatura, apoi adăugați îndulcitor. Eu am pus miere de albine, dar puteți pune și sirop de arțar, sau până la urmă, convenționalul zahăr.
Amestecați din nou până la incorporarea îndulcitorului și puneți în vasul pentru servit.
Eu am avut la îndemână piersică și kiwi, dar, credeți-mă pe cuvânt, merge cu orice fruct aveți în casă, și chiar cu marmeladă, în condițiile în care fructele lipsesc.
Deși nu este extrem de accesibilă ca preț, în sensul că, nu ne permitem să cumpărăm în fiecare zi, merită să achiziționați o pungă de 500 de grame care vă va ajunge destul de mult timp și va satisface papilele gustative lăsând arome de amintire
Lista de ingrediente:
- 1/2 cană boabe de tapioca
- 3 căni lapte ( cana trebuie să fie cea în care ai avut boabele)
- zahăr vanilat sau esență de vanilie
- îndulcitor ( miere, sirop de arțar etc)
- fructe după caz sau marmeladă/magiun!
În America, tapioca fiartă poartă numele de ochi de broască!
POFTĂ BUNĂ!
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu