În cele ce urmează vă voi spune o poveste. Este ceva mai lungă de aceea o voi împărţi în "capitole".
Vă voi spune povestea mea, povestea începutului unui proiect culinar ce nu a mai fost desfăşurat în România şi care, pentru moment, este în aşteptarea deciziei fatale, va rămâne în viaţă sau se va curma.
Lectură plăcută!
Povestea aceasta vã este dedicatã tuturor şi fiecăruia în parte. Oameni dragi, cunoscuţi sau nu , panã acum, care mi-au susţinut iniţiativa nebună şi proiectul culinar.
Numele persoanelor din această poveste cu excepţia membrilor familiei pe care,unii poate îicunoaşteţi, vor fi fructele imaginaţiei mele. Vã daţi seama cum ar fi fost să obţin acordul fiecărui om în parte şi când ar fi apărut această scriere?
Inspirată de cartea lui Julie Powel, "Julie &Julia" apărută la Editura Curta Veche, mi-am luat inima-n dinţi şi am hotărât să pun bazele unui proiect culinar. Bineînţeles că amploarea acestuia este una mult mai mică, Julie Powel gătind, în al sau proiect inspirativ, întreaga;"Mastering the Art of French Cooking" de aproximativ 600 de reţete pe parcursul unui an.. Ceea ce încerc eu este mult mai puţin şi asta doar datorită resurselor financiare restrânse.
Cartea " Meniul Perfect", Editura Litera , 2011, Gordon Ramsay
171 de zile, 171 reţete perfecte pentru un meniu. Secretul este că indiferent ce preparat ai combina, indiferent cu care , mereu vei avea un MENIU PERFECT
CAPITOLUL 1: AM ÎNCEPUT ( cu stângul)
Îmi amintesc de parcă nu ar fi trecut mai mult de câteva minute. Era o zi de marţi. Toate proiectele importante ale vieţii mele au început într-o zi de marţi. Am născut-o pe Timeea într-o marţi,pentru numele lui Dumnezeu.
Proiectul începea şi totul trebuia să fie perfect...exceptând un singur detaliu minor. Compania de gaz se hotărăşte să oprească furnizarea serviciului de la 9 am până la 7 pm pe câteva străduţe ale oraşului printre care şi strada principală a cartierului limitrof în care ,cu mândrie (zic) îmi trăiesc visul.
Reţeta ,având denumirea mai complicată decât paşii spre a o realiza;îmi provoacă emoţii mari. Având în vedere faptul că trebuie să toc nişte carne de miel , s-o condimentez, s-o prăjesc.....când şi mai ales cum puteam face asta în lipsa celui mai important factor, vital, acum, gazul????
Aşa că, idee!. Încep luni seara în maxim secret, realizez reţeta, în concluzie una nu foarte dificilă dar înecată în emoţii, fotografiez preparatul şi trimit spre degustare. Asta se întâmplă cu fiecare farfurie în parte. Primeşte sau nu girul criticilor. Ionuţ şi uneori Timeea sunt cei care-mi transmit chiar şi într-o privire dacă a trecut testul respectiva mâncare sau dacă abandonăm ideea.
Ionuţ e genul de om care , nu că nu vede cu ochi buni toată treaba asta cu bucătăria, dar crede că fără foarte mult exerciţiu nu poţi face ceva în această arie. În acelaşi timp, nefiind pasionat se simte sufocat de toată agitaţia din ultimul timp din bucătărie. Mereu îmi spune că toată febra asta a emisiunilor televizate cu tematică gastronomică mi-a luat minţile. Ceea ce nu ştie el este faptul că multe minţi n-am avut eu niciodată, ce ar fi putut să-mi mai ia media?
Deranjul cel mai mare, pe plan interior, căci exterior se şţie că e bucătăria ca încăpere, în care, dacă, să zicem, două zile la rând nu se aspiră te înfiori ce poţi găsi şi asta datorită pionului principal numărul doi al poveştii , Timeea, dar ajungem şi acolo, este faptul că banii devin invizibili când e vorba de a merge în marketurile sibiene în căutare şi procurare de hrană. De multe ori mă gândesc că i-ar conveni de zece ori mi mult să mănânce ouă până face hepatită şi să rămână cu banii în buzunar în locul file-ului de somon şi vâjâit de vânt aprig de toamna în portmoneu!
Eh. Datorită faptului că el e unicul care munceşte real ( am găsit şi eu de curând un sistem de muncă la domiciliu, dar având în vedere faptul că aşa zisul salariu apare o dată la cinci luni, nu pot să iau în calcul varianta, nu am nici măcar o lună de când mă chinui cu un site care funcţionează când şi cum are chef de la foarte rar înspre deloc, de-mi vine să trântesc amărâtul de calculator, care, la rândul lui, e din 1800 toamna , şi ţipă de parcă e motocositoare, în momentul în care încerc să-l deschid, să nu mai zic că trebuie restartat de minimum 5 ori pe zi căci se blocheeeează tot timpul, (dar fără el, sărăcuţul, ce m-aş face???), nu-l pot acuza sau blama.
Îmi mai iau creasta de cocoş la purtare şi mai toc mărunt ,că o moară stricată, câteva ore, până îmi dau seama că, inevitabilul s-a produs deja şi ...nu mă ascultă, după care îi dau dreptate. I-o fi greu să vadă cum bănuţii pentru care munceşte în 4 schimburi se fac scrum, dar, mâncarea e din ce în ce mai scumpă.
M-am pierdut,ca de obicei în detalii.....să revenim, zic.
Girul l-a primit mielul meu chiftelat, doar că.....în momentul în care am aşezat fotografia lângă original am conştientizat cu stupoare ceea ce ştiam deja şi refuzasem să văd...NU SEMĂNAU. Chifteluţele originale aveau forma aceea perfectă de chiftea, se vedea clar că sunt zemoase, pline de carne şi aromă, ale mele aveau o formă stângace , cu carne puţină, uşor distrofice, dar,originalul uza de aproape jumătate de kg carne,iar, în teritoriu s-au folosit niciun gram mai mult de 200 gr . Pe lângă faptul că am căutat aproape în tot oraşul carne de miel proaspătă în luna octombrie ( 2014, zic), era şi 80 lei kg, deci 200 gr au atârnat greu, de unde 1/2 kg??? Noroc cu sosul de iaurtul cu mentă, care semăna....îmi vine şi acum să râd. Şi Timeea dacă-l făcea ar fi semănat. Doar trebuie amestecate trei linguri de iaurt cu nişte mentă,tocată grosier. Uite unde era Teorema lui Pitagora...???!!!!
( va urma.. până una alta vă arăt imaginea originală a preparatului)
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu