Nimic de speriat, căci pe lista de așteptare erau "Salată metolată de pepene galben, feta și fenicul", "Ton rumenit cu fasole neagră" și "Citrice în aspic cu sos de fructul pasiunii". Bun. Zis și făcut. Pepenele galben pe care îl cumpărasem eu din market cu câteva zile în urmă era mai mult alb deci cromatica farfuriei s-a dus pe apa sâmbetei, uitându-mă la culoarea pepenelui lui Gordon, de un portocaliu intens, calitativ și foarte bine copt, și la pepenele meu care parcă tocmai văzuse o fantomă îmi venea să plâng.
Tonul s-a rumenit frumos, în marinada cu pricina, dar fasolea a fost roșie nu neagră ( unde naiba să găsești fasole neagră în Sibiu??), iar citricele mele de fapt au fost în număr de una căci grapefruit roz uitasem să cumpăr, eu nu aveam timp, iar restul familiei refuza în mod repetat și hotărât să coboare la magazinul de lângă bloc să cumpere unul, așa că am pus în aspic ( cu emoțiile de rigoare pentru fiecare aspic ) grapefruit-ul meu galben și cu asta basta.
De fapt ce e așa mare lucru la un aspic? E, pentru că fie e unul sărat făcut pe sistemul vechilor răcituri pe care mulți dintre voi le cunosc, fiind, fie bucuria fie coșmarul copilăriei voastre, care iar au o chichiță pe care dacă n-o respecți se duce dracului munca de o zi , fie e unul dulce care uzează de clasica gelatină găsită în comert sub formă de foițe ori granule, e cu dus și întors aspicul ăsta.
La cel sărat precum răciturile, dacă oasele nu sunt fierte îndeajuns ( căci practic ele eliberează substanța gelatinoas-lipicioasă care încheagă apa ), e cooperativa munca în zadar, căci la final, după ce au stat cuminți la rece, când le puneți pe masă veți avea o pojghiță care să vă dea impresia că totul e în regulă sub care tronează un lichid, dar nici lichid ,nici solid, exact ca doamna lui Toma Caragiu, cea care fura tablouri care nu era nici prea înaltă nici prea scundă, un fel de chestie gumoasă cu care alergi înspre gunoi înainte de a vărsa ( experiența din mine vorbește), iar la cel la care se folosește gelatină din comerț, dacă nu este topită bine în baie de abur, de e granule, sau înmuiată suficient în apă și stoarsă Dumnezeiește, efectiv nu se încheagă și revenim la masa gumoasă despre care vă pomeneam anterior. De aceea fiecare aspic îmi provoacă emoții.
Făcând zeci în ultimele luni, pentru perfecționare, concluzionez că în bucătărie nu poți să fii perfect. Depinde foarte mult de starea de spirit pe care o ai și de cheful de muncă. O paranteză demonstrativă dacă mi se permite, ieri am făcut ciocolată de casă cu cireșe confiate, pizza, și un tort superb , rețeta mea, ( să-mi amintiți să vă povestesc asta cu rețele mele, căci nu o spun pentru că mi-au murit lăudătorii) , un deliciu absolut, și a ieșit și aspectuos, în alte zile încerc să prăjesc doi cartofi și fie îi ard fie îi las cruzi și trântesc oalele, așa că dacă nu vă iese ceva în ziua respectivă, e pentru că aveți o zi proastă , ori nu sunteți complet deconectat. De fiecare dată când intrați în bucătărie cu gândul să faceți ceva care să fie "wow" deconectați-vă de la probleme, indiferent cât de grave ar fi, și creați o lume de liniște sufletască.
Bucataritul nu trebuie să fie un stress, căci în momentul în care te concentrezi excesiv să iasă ceva cu care să impresionezi, planetele păracă se aliniază împotriva ta și ceva se întâmplă să strice tot feng-shui-ul și să vă transforme într-un monstru verde căruia-i vine să arunce un set de 17 piese de veselă frumoasă și nouă de la etajul patru ( nu că mi s-ar fi întâmplat și mie vreodată :-)) )
Va urma....
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu