Rețeta provine din zona Munteniei, și pe cât de dificil ar putea părea, la o prima lectură, pe atât de ușor este de făcut.
Iată cum am procedat eu:
Am făcut o maia din drojdie zahăr, făină ulei,amestecate cu entuziasm și lăsate la odihnă. Maiaua aceasta, în zona Munteniei poartă numele de "plămădeală" și ar trebui să arate așa:
Aluatul în sine :
am amestecat cuișoare, șofran, scorțișoară, rom, coajă de lămâie, coajă de portocală, pe scurt tot ceea ce am avut aromat puternic, în casă, într-o cană cu apă călduță în care dizolvasem zahărul.
Într-un castron am frecat un pachet jumătate margarină cu uleiul, am adăugat făină, am frământat energic circa 10 minute apoi am adăugat amestecul de mirodenii și maiaua.
Aici frământatul ține cam jumătate de oră, timp în care se adaugă din când în când câteva fire de margarină topită ( restul de 500 gr margarină din cele două pachete se pune la topit) .
Semnul că e gata este unul foarte vizibil și ușor deductibil: aluatul începe să scoată bule. Acum l-am acoperit cu un prosop curat și l-am lăsat la dospit până când și-a dublat volumul.
Am uns tăvile cu ulei, am preîncălzit cuptorul. O bucată zdravănă de aluat am întins-o ușor am umplut-o cu rahat și i-am dat formă de cozonac, după care am pus-o într- una din tăvi, restul ( la cerere) i-am făcut fără umplutură.
Atenție doar la acest aspect: aluatul trebuie să fie la jumătatea tăvilor, căci el nu s-a oprit din crescut, și, dorim să evităm să iasă din acestea.
Am uns cozonacii cu ulei, deasupra puteți presăra nuci, stafide, fructe uscate după bunul plac și pofta inimii și i-am ținut în cuptor la foc potrivit spre mic, cu aproximație o oră.
Sunt gata!!!
Lista de ingrediente:
- 1 kg făină
- 2 pachete margarină
- apă
- coajă rasă de lămâie
- coajă rasă de portocală
- cuișoare măcinate
- scorțișoară
- șofran ( dacă aveți)
- 250 ml ulei + cantitatea necesară ungerii tăvilor
- 500 gr zahăr
- 50 gr drojdie proaspătă
- 1 plic cu zahăr vanilat
- 1 linguriță esența de rom ( dacă doriți)
Poftă bună!!!!
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu